S-a căsătorit cu iubitul ei, la un an după ce acesta a murit
Magali Jaskiewicz şi Jonathan George din Franţa trebuiau să se căsătorească anul trecut, în noiembrie. Din păcate, însă, mirele a murit cu două zile înainte de ceremonie. Totuşi, zilele trecute nunta a avut loc.
Magali nu ştia, când a murit iubitul ei, că în cazul în care nunta e planificată iar unul ditnre viitorii soţi moare, statul acceptă oficierea căsătoriei post-mortem. Tânăra a aflat de curând şi a decis să-şi ia de soţ iubitul decedat de mai bine de un an.
După ce a demonstrat cu chitanţe, poze şi declaraţii ale rudelor că planificaseră nunta, Magali a obţinut acordul să se mărite cu decedatul. Astfel, zilele trecute, a avut loc şi nunta, la care au participat circa 30 de persoane.
Voteaza articolul:

Calificativ (din 15 voturi):

Articol citit de:
48069
48069

Jessica Parfrey ar putea părea, la prima vedere, o poliţistă obişnuită, însă în mintea ei au stat ascunse fantezii sexuale pe care şi-a dorit să le îndeplinească alături de colegii de la muncă.Aceasta a fost dată afară din poliţia australiană după ce [...]

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a afirmat sâmbătă că americanii ar fi înscenat distrugerea World Trade Center-ului la 11 septembrie, 2001, pentru a invada Afganistanul.
"11 septembrie a fost o mare minciună care a deschis calea invadării Afganistanului sub [...]

O respectabilă americancă ajunsă la venerabila vârstă de 100 de ani, dar decedată în ianuarie 2010, a lăsat în urma ei o surpriză uriaşă.
A rămas orfană la 12 ani şi a fost luată în grijă de nişte prieteni de familie. Aceştia au făcut economii ca [...]

Soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, Carla Bruni (42 de ani), a reuşit să atragă din nou atenţia cu stilul ei vestimentar nonconformist.
Prima doamnă a participat la un dineu organizat în onoarea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, la Palatul Elysee, unde a purtat o [...]

O nemţoaică, speriată de un zgomot suspect din apartamentul său, a chemat poliţia pentru a descoperi ce se întâmplă în locuinţa sa din Bochum.
Ajuns la faţa locului, un poliţist "curajos" a deschis sertarul unei comode unde a găsit, printre câteva [...]

O fetiţă din China s-a născut cu o coadă pe spate
Medicii de la o maternitate din Anhui, China au rămas de-a dreptul şocaţi, [...]
Medicii de la o maternitate din Anhui, China au rămas de-a dreptul şocaţi, [...]
Pastorul condamnat la 175 de ani de închisoare are părinţi români
Pastorul Tony Alamo, condamnat la 175 de ani de inchisoare pentru relaţii [...]
Pastorul Tony Alamo, condamnat la 175 de ani de inchisoare pentru relaţii [...]
Le-a injectat în fese silicon industrial
Şase americance din New Jersey au fost internate zilele trecute, după ce au [...]
Şase americance din New Jersey au fost internate zilele trecute, după ce au [...]
O călugăriţă scoţiană a moştenit un bordel în Austria
O călugăriţă scoţiană în vârstă de 55 de ani a moştenit de [...]
O călugăriţă scoţiană în vârstă de 55 de ani a moştenit de [...]

..
a avut o luna de miere "beton" cu un barbat "tzeapan"
romanii tot stau bine la legi. in america niste copii au sutat mai tare in minge si i-au spart geamu unei batrane si aia nu a mai vrut sa le dea mingea pana nu ii plateste geamu ala care i-a spart. si ce crezi? copiii si-au chemat parintii si au dat-o in judecata si baba a fost condamnata pt furt. ce zici de asta? astea da legi :))
aveam pretentii la voi
Cum naiba puteti cerede asa ceva, logic ca nu se ppate oficia o casatorie cu un decedat, legislatia in Franta nu o permite pe timp de pace, doar in timp de razboi. Ce naiba fratilor, ganditi un pic. Si celor care au transmis aceasta stire bolnava, ii intreb ... voi chiar nu puteti scrie nimic care sa nu sune a SF sau sa dezguste oamenii, s-a inventat Google-ul. Cutati stiri online daca nu mai aveti despre ce scrie. Pana de curand am citit online stirile insa de la o vreme ati luat-o pe aratura rau tare. Mai degraba citesc stirile pe NY Times ca macar acolo sunt 98% sa citesc ceva adevarat. Pacat de voi ca erati buni la un moment dat, ce s-a intamplat, vre-un editor cretin sau conducerea va obliga la asa ceva ?!?
stai linistita!
romanii tot stau bine la legi. in america niste copii au sutat mai tare in minge si i-au spart geamu unei batrane si aia nu a mai vrut sa le dea mingea pana nu ii plateste geamu ala care i-a spart. si ce crezi? copiii si-au chemat parintii si au dat-o in judecata si baba a fost condamnata pt furt. ce zici de asta? astea da legi :))
Se pare ca romanii nu sunt singurii cu legi absurde ;))=)) deci asta nu am mai auzit pana aqm .. :)) j luna de miere ??
cine stie ce avere avea sotul, si prin mariaj inhata averea lui ala
PT MANOS
NU VOTA PT CA EU SUNT CONVINSA CA NICI UNUL NU VA FACE NIMIC CUM NU AU FACUT TIMP DE 20 ANI

hihihi
pai s-ar fi putut si asta daca si-ar fii facut inseminare artificiala cu spermatozoizii sotului recoltati in timp ce traia......nu?
nu cumva este insarcinata in luna a patra cu sotul post mortem??????????/alte prostii nu mai gasiti sa mai scrieti???sunteti de toata groaza!!!!!!!!!!!
Alegeri
Voi cu cine votati, oameni buni? Eu nu mai stiu cu cine sa votez, parca au turbat toti "catindatii".
nunta asta pare mai degraba a parastas
:D
La cimitirul vesel:)))))))
Si luna de miere unde au facut-o?
ce nebunie...
a inebunit lumea...unii se casatoresc cu animalele lor...alti cu mortii....Dumnezeule....
ce tampenie! Acum ea are practic dreptul la partea de avere a sotului,de la parintii acestuia?...
Doamne,ce tampenii,totul pare inventat,numai sa atrageti citittorii.Pana si numele par inventate...macar gaseati si voi niste nume ce par mai "frantuzesti"Magali Jaskiewicz (suna a americano-rusa)Jonathan (asta e intradevar nume francez )George (suna a romano-american)..vai-vai-vai...jalnic!!!!!!!!!!!!!numai tampenii scrieti,voi,astia din Libertatea!!!!rusinica!!!
Se pare ca romanii nu sunt singurii cu legi absurde ;))=)) deci asta nu am mai auzit pana aqm .. :)) j luna de miere ??
prostie
...clar!!! ori are cv la cap ori saraca a suferit prea mult.....dar asa cv nu e normal....prostie mai mare nici nu se putea.....!!!
scrieti numai prostii
Si luna de miere unde au facut-o?
asta da prostie
nu cumva este insarcinata in luna a patra cu sotul post mortem??????????/alte prostii nu mai gasiti sa mai scrieti???sunteti de toata groaza!!!!!!!!!!!
asa ceva nu am mai auzit ce face lumea pentru bani
se poate asa ceva, dar numai in Franta si "sotul" supravietuitor nu are dreptul sa-l mosteneasca pe decedat
nunta
O minciuna curata! Locuiesc in Franta si urmez Facultatea de Drept! Nu-i adevarat! Codul Civil al Frantei nu-ti permite asa ceva!!!!!!!!!!!!!!!! te poti casatorii post mortem doar in timpul razboiului daca se adevereste ca viitorul sot sau sotie a murit in lupta! ATAT
dar de iubire
ati auzit??
e clar de ce s-a maritat cu mortul nu??BANIII lui..pe numele ei vai vai
e clar de ce s-a maritat cu mortul nu??BANIII lui..pe numele ei vai vai
MARE E GRADINA LUI DUMNEZEU...................
CEA MAI STUPIDA SI ............ STIRE .....MIREASA E SARACA TICNITA ....PROBABIL DUPA SOC....SARACA !!!!!!!!!!!!!
Mostenire
cred ca asta urmarea mireasa!
bani/sondaje
Vrei sa iti maresti veniturile cu 100 de lei completand sondaje online? Vino alaturi de noi pentru a fi un "respondent profesionist"(persoana care completeaza in mod constant chestionare ca mod de a se exprima si ca sursa alternativa de venit sau, daca vreti, ca un job “pentru acasa)”. Respondentul primeste bani/premii/recompense dupa un anumit numar de chestionare completate. Fiecare chestionar este recompensat cu 5 lei,iar in momentul adunarii sumei de 100 lei vei primi banii prin mandat postal pe adresa precizata la inregistrare. Pentru detalii trimiteti un mail la sondaj _ online @ yahoo .com
sinistru
nunta asta pare mai degraba a parastas