Extern
Ce s-a întâmplat cu Elisabeth, femeia violată de 3.000 de ori de tatăl ei?
Elisabeth Fritzl are 44 de ani, a fost prizonieră 24 de ani în beciul casei sale din Amstetten, unde a fost violată de circa 3.000 de ori de tatăl ei, Josef. Femeia a făcut şi şapte copii, dintre care unula murit după naştere. În urmă cu doi ani a fost eliberată, dar rămâne [...]
Bijuterii în valoare de 860.000 de euro, furate la un târg de anticariat
Un inel şi un colier cu diamante, cu o valoare totală de 860.000 de euro, au fost furate ieri de la cel mai mare târg de anticari din lume, Tefaf, din Maastricht (sudul Olandei), informează Mediafax. "Un inel cu un safir mare şi un colier cu diamante aparţinând bijutierului londonez Hancock au fost [...]
Nu poate să facă sex decât în natură
O britanică de 24 de ani suferă de o fobie ciudată: nu poate să facă sex decât în natură. Pentru Danielle Vincely, a face amor în casă este un chin, deoarece are impresia că se sufocă. Astfel, preferă natura, parcările şi orice spaţiu în aer liber. [...]
Doi răniţi grav după ce un avion s-a prăbuşit în apropiere de Moscova
Două persoane au fost grav rănite luni dimineaţă, după ce un avion s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul Domodedvo, de lângă Moscova, Rusia. La bordul aeronavei se aflau nouă persoane, toate membrii ai echipajului. Avionul Tu-204, un bimotor cu aproximativ 200 de [...]
Şi-a ucis iubitul şi apoi a chemat un prieten să-l mănânce
O femeie din Australia, care şi-a ucis iubitul, după care a chemat un prieten să se înfrupte din el, va fi judecată zilele acestea pentru crimă. Tamie Melehan (29 de ani) şi-a înjunghiat de câteva zeci de ori prietenul, pe Peter Vaughan, 30 de ani, [...]
L-au decapitat pentru ca să aibă cărămizi mai roşii
Un bărbat din Bangladesh a fost ucis, weekendul trecut, deoarece fabrica de cărămidă la care lucra nu mai avea succes. Muncitorul de 26 de ani a fsot decapitat de colegii lui şi apoi aruncat într-un cuptor pentru cărămizi şi ars, drept ofrandă pentru zei. Potrivit unui [...]
Care dintre ei va fi cel mai mic om din lume?
După moartea subită a chinezului He PingPing, considerat de Cartea Recordurilor cel mai mic om din lume, care s-a stins din viaţă pe 13 martie, în urma unor complicaţii la inimă, alţi doi pitici râvnesc la titlu. Noii pretendenţi sunt nepalezul [...]
Donează 400 milioane de lire pentru a îndeplini o promisiune
Albert Gubay şi-a făcut o promisiune în tinereţe, când era un adolescent fără nici o liră în buzunar, spunând că va dona jumătate din averea sa la bătrâneţe dacă Dumnezeu îl va ajuta să devină bogat.Au trecut zeci de ani de atunci, timp [...]
Video / A vrut să se distreze, dar a ajuns în tomberon
Doi adolescenţi americani extrem de plictisiţi au găsit o modalitate cu totul inedită de a se distra: săritul pe tomberoane. Şi cum este la modă să filmezi cam tot ce faci, nici cei doi nu au ratat ocazia de a arăta întregii lumi isprava lor. Totul a fost distractiv [...]
Măsură anticriză în Bulgaria: taxa ”pe lux”
Printre măsurile anticriză pe care guvernul bulgar le-a luat se numără şi introducerea unei taxe "pe lux".Taxa ”pe lux” va fi aplicată deţinătorilor de maşini cu peste 150 de cai putere, proprietarilor de iahturi sau case, respectiv, apartamente de peste 250 de metri [...]
Foto / Râul Roşu din SUA face ravagii în Minnesota
Râul Roşu (n.r. - Red River) din SUA face ravagii în statul Minnesota, unde zeci de case au fost inundate. Pentru a preveni distrugerea locuinţelor, unii oameni îşi mută casele din acea zonă.Foto: EPA [...]
Foto / Australia, lovită de ciclonul Ului
Australia a fost lovită astăzi de ciclonul Ului, care a produs pagube însemnate în oraşul Brisbane, oficialii totuşi neoferind până la această oră un raport oficial. Vântul a suflat cu peste 200 de kilometri pe oră.Mai multe localităţi au rămas fără [...]
A ars şcoala lui Harry Potter
O explozie petrecută pe platoul de filmări al noului film din seria “Harry Potter” a dus la un incendiu de proporţii în şcoala de vrăjitori Hogwarts, amenajată în comitatul britanic Hertfordshire. Deşi şase echipaje de pompieri au intervenit rapid, din faimoasa clădire nu a [...]
Cea mai lungă barbă din lume măsoară 1,895 metri
Stareţul templului Guru Nanak Sikh, din Surrey, Anglia, a stabilit un nou record mondial pentru cea mai lungă barbă din lume. Părul facial al lui Bhai Sarwan Singh măsoară 1,895 metri lungime, acesta declarând că nu s-a bărbierit niciodată pentru că barba este ceea ce [...]
O adolescentă dependentă de sms-uri va fi operată la ambele mâini
O adolescentă din Statele Unite va fi operată la ambele mâini din cauza faptului că a trimis peste 100 de sms-uri pe zi. Annie Levitz, în vârstă de 16 ani, nu mai poate ridica nicun obiect şi este nevoită să ia pastile din cauza durerilor pe care le are. Doctorii [...]
Un copil de doi ani a supravieţuit după ce a căzut de la 15 metri înălţime
Un copil din oraşul Herne, Germania, a supravieţuit după ce a căzut de la fereastra apartamentului în care locuia, situat la etajul al cincilea al unui imobil. Micuţul, în vârstă de doi ani, s-a urcat pe masa din bucătărie şi a deschis fereastra, după care s-a [...]
Video / A mers împreună cu mama sa pe o frânghie la 120 metri înălţime
Pentru americanul Nik Wallenda acrobaţiile pe frânghie la zeci de metri înălţime sunt floare la ureche. Ultima ispravă a acestuia a avut loc la Fort Myers, în Florida, unde americanul şi-a bătut propriul record. Ela merspe un cablu legat între două blocuri, [...]
Demonstraţii anti-Putin în Rusia
Mii de manifestanţi s-au întâlnit ieri ăîn mai multe oraşe din Rusia unde au susţinut proteste împotriva Guvernului condus de Vladimir Putin, informează Mediafax.Mai multe manifestaţii de protest au avut loc ieri în marile oraşe moscovite, la apelul [...]
Secretar de stat italian: "E timpul să renunţăm la pauza de cafea"
Subsecretarul de stat de la Roma, Daniela Santache a propus eliminarea pauzei de cafea de o jumătate de oră, decizie care a stârnit mânia celor care beneficiază de această pauză în Peninsulă, informează ilmessaggero.it."Găsesc că este excesiv să pierzi o [...]
Au amânat decolarea pentru că pasagerii se văitau de probleme la stomac
20 de turişti japonezi care sufereu de crampe la stomac au împiedicat ieri decolarea unui avion de pe aeroportul din Munchen, cu destinaţia Tokyo, informează Mediafax. Cu puţin timp înainte de decolare, avionul Airbus A340, care aparţinea companiei Lufthansa s-a [...]
Slideshow
Playerul flash nu este instalat.

Elena Sîrbu are 18 ani şi este din Râmnicu Vâlcea. Apetisanta brunetă ne-a povestit câteva lucruri despre ea, cum [...]


ziare